marți, 29 iunie 2010

O zi în Anglia elisabetană



Apoi a scos un ceas din buzunar
Şi căutînd la el cu o privire stinsă,
Zice ca pe-un lucru mare: E ora zece;
Şi din aceasta noi pricepem, continuă el, „cum se mişcă lumea:
Căci doar cu un ceas în urmă era nouă
Iar după încă-o oră va fi unsprezece.
Şi-aşa, de la un ceas la altul creştem şi ne împlinim,
Iar, mai apoi, de la un ceas la altul ne umflăm şi putrezim,
Şi uite aşa se ţine o poveste.

Cum vă place, II.vii. 20-28


O zi în Anglia elisabetană [1]


Ceasul întîi

Aceasta este ora cea dintîi, iar timpul păşeşte, ca să zic aşa, afară din întuneric, furişîndu-se către zori: cocoşul strigă la găini, făcîndu-le atente la vulpe, iar străjile, isprăvind cu cercetarea uliţelor, s-au retras într-un loc mai dosnic ca să tragă un pui de somn; crainicul le aminteşte slujnicelor să verifice zăvoarele, focul şi lămpile; pruncul din leagăn plînge după doică, să vină să-l alăpteze; pisica stă la pîndă după dulap, aşteptînd ivirea unui şoarece, iar puricele suge sînge pe veresie pînă dă să pleznească; minţile iubitorilor de învăţătură [studious] revin din visare, iar atunci cînd văd că nu mai pot adormi la loc, se întorc la buche şi la lumînarea de ceară: cîinele de la uşă îl alungă pe hoţul ce stă la pîndă, în timp ce hoţul furişat în casă poate că tocmai îşi vede de treabă. În unele gospodării se aud clopoţeii anunţînd felurite porunci; însă cel care doarme liniştit nici că ştie de ceasuri şi soroace. Dar ca să nu o mai lungim prea mult, zic că aceasta este ora despărţirii de noapte şi înainte mergătoare a zilei, veghea duhului şi meşterul cugetului. Vă las cu bine.

Ceasul al doilea

A venit şi-a doua oră: orologiul a trecut de prima bătaie, iar de-acum timpul începe să strîngă la loc perdeaua nopţii; cocoşul strigă încă o dată la găinile lui, iar străjile îşi grăbesc pasul spre postul de strajă, de unde li se va da drumul. Crainicul a isprăvit de-acum o mare parte din calea lui, iar doica începe să legene pruncul la sîn; pisica se joacă cu şoarecele prins, iar cîinele îi scoală cu lătratul lui pe slujitorii din casă; iubitorii de învăţătură mai au doar puţin de dormit, iar hoţii, de teamă să nu fie prinşi, vor fi de-acum departe; pădurenii se află deja pe drum, iar pungaşii încă-i mai potcovesc pe ispravnici; paznicii de vînătoare se îndreaptă acum spre casă, iar cei care locuiesc mai departe vor fi de-acum în drum spre piaţă; tot acum aşteaptă cătana schimbarea gărzii, iar căprarul se ocupă de uşurarea veghii; cărturarul cinstit se va afla de-acum la cartea lui, iar gospodarul cumpătat se ridică din aşternut spre bunăstarea casei întregi; marinarul caută spre o geană de lumină iar, dacă vîntul e prielnic, va cere o halbă de bere; pescarul profită acum de maree, căci cel care se trezeşte devreme, departe ajunge. Într-un cuvînt, zic despre ceasul al doilea că e cam de aceeaşi fire cu primul, decît că a lui e cumva mai bună. Deci, ca să închei, socotesc că acesta este vrăjmaşul somnului şi începutul lucrărilor. Vă las cu bine.

Ceasul al treilea

Este cea de-a treia oră de-acum, ferestrele cerului încep să se deschidă, iar soarele începe să coloreze norii de pe cer încă dinainte să-şi arate faţa peste lume; acesta este ceasul cînd duhurile vieţii înviază din morţi, ca să zic aşa; cocoşul îi cheamă pe slujitori la ziua lor de lucru, iar caii sînt aduşi de la păşune; lăptăresele încep să se ocupe de strînsul laptelui, iar jupîneasa chibzuită începe să se îngrijească de cele ale casei; oala cu mîncare este la foc pentru  dejunul slujitorilor, iar burţile flămînde vor fi în curînd îndestulate; vrabia începe să ciripească pe lîngă casă, iar păsările din tufişuri le vor da bineţe slujitorilor în drumul lor spre cîmp; ciobanul îşi încinge smoala în foc, pregătind-o pentru turma lui; roata şi osia sînt gata, iar un cîntec vesel face ca munca să pară uşoară; plugarul se apleacă să înhame caii, iar treierătorul începe să se uite către hambar; iubitorul de învăţătură este acum cufundat în cartea sa, iar cel care munceşte cu mult curaj se îndreaptă spre treburile sale. Pe scurt, ceasul al treilea este o parte de timp cu bun rost, frămîntarea firii şi începutul a toată iscusinţa. Vă las cu bine.

Ceasul al patrulea

A venit şi ora patru, iar soarele începe să-şi trimită razele pretutindeni, raze la a căror strălucire nici un ochi nu poate căuta. Acum cîntă ademenitor cocoşul şi-şi bate aripile de bucuria luminii pentru ca apoi să sară iute din coteţ dimpreună cu găinile lui; caii sînt acum la halăul cu şişcă, argaţii la masa lor, lăptăreasa este plecată la cîmp iar torcătoarea s-a aşezat la furca de tors; ciobanul şi cîinele lui se duc la turmă; chiar acum calicii încearcă să scoată cîte-o oaie de prin ocol, potrivit îndeletnicirii lor din fiecare dimineaţă; dar dacă îi prinde vătaful, să nu se plîngă de obezi: păsările încep să se adune la un loc, iar şoimul pleacă după prada cu care-şi va hrăni puii; treierătorul îşi întinde lungile lui braţe, iar lucrătorul priceput se va apuca cu mult suflet de lucrul lui: învăţatul va vorbi despre locuri şi cetăţi, iar muncitorul îndemînatic îşi va dovedi priceperea; ogarii sînt pregătiţi pentru vînătoare, iar prepelicarii îl urmează pe vînător [falconer] spre cîmp: călătorii încep să se uite după vreun han şi vrednic de plată este tot hangiul de ispravă; cătana este acum eliberată din straja ei, iar căpitanul şi oamenii lui se pot odihni în voie. Pe scurt, zic despre ceasul acesta că este vestitorul lucrării şi veghea minţii. Vă las cu bine.

Ceasul al cincilea

Este ora cinci de-acum, iar soarele îşi iuţeşte pasul; ruşine să le fie trîntorilor care mai sînt acum în pat; clopotele cheamă la rugăciune, străzile sînt pline de oameni şi drumul mare de călători: şcolarii sînt gata şi merg spre şcoală, iar vergile sînt pregătite pentru îndreptarea celor codaşi; slujnicele mulg vacile, iar stăpînele sînt peste tot; claponii şi puii trebuie hrăniţi în ogradă, în timp ce porcii guiţă straşnic în aşteptarea lăturilor; ciobanul aproape că a ajuns la turma lui, iar trăncăneala gloatei a cuprins tîrgul; scripcarul orb este gata să-i zică din arcuş, iar crîşma se deschide pentru muşteriii de ispravă; ogarii încep să alerge după iepuri, iar vînătorii, care călare, care pedeştrii, se iau după lătratul lor; călătorul a străbătut deja o bucată sănătoasă de drum iar, dacă vremea ţine cu el, va merge cu inima mai uşoară; căruţaşul îşi fluieră voios calul, iar băietanul trage cu praştia în ciori; advocatul se uită prin hîrtii şi, dacă sfătuieşte bine, vrednic este el de plata sa. Dar ca să o scurtăm niţel, zic despre ceasul al cincilea că este zorul lucrului şi vestirea bunăstării. Vă las cu bine.

Ceasul al şaselea

S-a făcut ora şase, clipa dulce-a dimineţii, iar soarele bate în fiece fereastră, trăgîndu-i pe somnoroşi din paturile lor; florile de gălbenele încep să-şi deschidă petalele, iar roua înmiresmează aerul; vînătorii cu şoimi [falconers] au acum prilejul de a-şi umple tolbele, iar iepurele şi ogarii l-au bucurat pe vînător; prăvăliile din oraş încep să-şi arate marfa, iar precupeţii şi-au ocupat locurile; şcolarii tocmai au început conjugările, iar cel care e bîtă îşi va lua pe loc răsplata; pădureanul se îndreaptă acum spre cabana lui, dar dacă cerbul i-a scăpat, atunci poate că încă mai cercetează urmele slabe; acum începe cumătra afurisită să-şi pună slujnicele la treabă, iar zilierul molîu îi încurcă pe cei destoinici; acum se apucă şi cosaşul să-şi ascută coasa, iar cei care bat cînepa strigă „dă-i!” la fiecare izbitură; cavalerul de cupă [ale-knight] a înşfăcat clondirul fără să mai caute la licoare, iar milogul are vorba aşa de curgătoare de parcă ar fi băut o zi întreagă; pescarii au plecat după stridii în corăbioarele lor, şi nu vor înceta să se laude chiar şi atunci cînd nu au decît una în coş. Însă fără să o mai lungesc prea tare, căci devin plictisitor, socotesc că acesta-i ceasul care-l vădeşte pe trîntor şi-l cinsteşte pe cel sîrguincios. Vă las cu bine.

Ceasul al şaptelea

Este ora şapte, iar timpul începe să îndemne lumea întreagă să se apuce serios de treabă; lăptăresele la facerea untului şi brînzei, plugarii la cîmp cu plugul şi căruciorul, şcolarii la lecţiile lor, avocaţii la pricinile lor, negustorii la contractele lor, prăvăliaşii la „Cu ce să vă servim?”, şi fiecare îndeletnicire la rostul ei. Ehe, iată o lume de tot dragul, în care vezi cum ţîşneşte viaţa din mădularele oamenilor sănătoşi: nu e vreunul care să nu găsească ceva de făcut: înţeleptul să studieze, voinicul să trudească, visătorul să facă dragoste, poetul să facă versuri, actorul să-şi înveţe rolul, iar muzicantul să-şi repete melodia; fiecare după măsura şi puterile lui se dedică vreunei îndeletniciri anume, fie trupească, fie a minţii; şi pentru că se arată ca timp al unei grozave osteneli şi al unui mare folos, îmi voi curma pe dată vorba, socotind că ceasul acesta este vrăjmaşul trîndăvelii şi născătorul stăruinţei. Vă las cu bine.

Ceasul al optulea

S-a făcut ora opt, iar stomacurile sănătoase sînt gata pentru o gustare; vînătorul îşi cheamă acum ogarii, iar la căderea căprioarei cornurile sună iute; acum încep caii să sufle mai greu, iar lucrătorii să asude, însă acolo unde mîinile sînt dibace, lucrul merge mai repede; şcolarii fac o mare larmă în şcoală, căci ergo întăreşte o sumedenie de afirmaţii false; acum marchitanii se apucă să-şi rînduiască marfa în prăvălii, în timp ce precupeţii se grăbesc să plece cu produsele lor; chefliii încearcă şi din vinul celălalt, iar berea tare pe mulţi îi îmbată criţă; acum cel care treieră îşi înfulecă gustarea cu iuţeală, iar lucrul făcut cu spor dă gata grînele văzînd cu ochii; cimpoierul îşi socoteşte cîştigul făcut pînă acum, iar milogul, dacă a ştiut să se învîrtă, va avea parte de o strachină pe cinste; drumeţul începe să-şi adape calul şi, dacă a plecat din vreme, poate că va gusta şi el cîte ceva. Grăjdarul îşi curăţă grajdurile, iar, dacă sosesc oaspeţii, el nu va întîrzie să le dea bineţe. În sfîrşit, pentru toate cîte le cuprinde, zic despre ceasul al optulea că este lucrarea minţii şi osteneala trupului. Vă las cu bine.

Ceasul al nouălea

Acum este ora nouă; soarele se îndreaptă binişor spre zenit, aşa că drumeţul asudat începe să simtă greul drumului; şcolarul se apleacă asupra lecţiei lui, iar advocatul îşi susţine cauza cu multă grijă; cătana îşi tîrşîie picioarele în marş, iar curteanul amorez este pe punctul de a ieşi din camera sa; piaţa este aproape plină acum, iar prăvăliaşii sînt acum mai ocupaţi decît oricînd; vînătorii cu şoimi [falconers] se hotărăsc că e deja prea cald pentru zbor, iar vînătorii încep să dea semne de oboseală; prinzătorii de păsări îşi strîng acum plasele şi beţele, iar pescarii îşi trimit peştele la piaţă; taverna şi crîşma sînt aproape pline de clienţi, iar la Westminster şi Guild Hall nu lipsesc cuvintele de nici una din cele două părţi; cărăuşii încarcă acum marfa care va ieşi din oraş, dar nimic nu e luat fără să fi fost plătit mai întîi; crainicul acum trebuie să-şi dovedească tăria glasului, iar ursarul duce ursul acasă după ce l-a pus să joace; afişele teatrelor sînt aproape gata, iar slujbaşul începe să-şi arate puterea. În sfîrşit, în ora aceasta sînt multe de făcut, la oraş ca şi la ţară; ca să nu o mai lungesc aşadar, iată cum le-am tocmit: zic, deci, că acesta-i ceasul de osteneală a priceperii şi de ispitire a cugetului. Vă las cu bine.

Ceasul al zecelea

Este ora zece; acum încep pregătirile pentru masa de prînz; tocătoarele trebuie curăţate şi şervetele împăturite, sarea acoperită şi cuţitele lustruite, faţa de masă aşezată, scaunele pregătite şi aduse toate la masă; ce mare alergătură este acum în bucătărie, ba cu fierturile, ba cu fripturile, vinul şi berea trebuie aduse din pivniţă; pitarul şi chelarul sînt deja la lucru, iar aprodul îi rînduieşte pe servitori; şoimul trebuie dus la locul lui, iar cîinii la colibă, iar oaspeţii care vor veni la cină trebuie chemaţi din vreme; şcolarii îşi bat acum capul cu declinări şi conjugări, iar advocatul poate să-şi facă clientul om sau neom; marchitanii trag acum pe la hanuri, iar prăvăliaşii se apucă să-şi strîngă mărunţişurile; plugarul începe acum să se îndrepte către casă, iar lăptăreasa, isprăvindu-şi treaba, se apucă de spălatul oalelor ei; bucătarul pregăteşte pîinea pentru supă, iar chelarul se ocupă de pîinea de pe masă; cîntăreţii [minstrels] încep să plece către taverne, iar ceata de nemernici se îndreaptă spre casele deocheate. Pe scurt, închei zicînd despre acest ceas că este mesagerul burţii şi înviorarea sufletului [spirit]. Vă las cu bine.

Ceasul al unsprezecelea

Este ora unsprezece acum, copiii intră în pauză, advocaţii pleacă pe la casele lor, negustorii se duc la locurile de schimb, iar craii [gallants] la prînzul de la han [ordinary]; blidele sînt pregătite pentru carne, iar paharele sînt pline pe jumătate cu apă rece; acum precupeţii merg la caii lor, iar milogii încep să meargă către tîrguri; supa groasă de legume [porridge], tocmai luată de pe foc, este pusă acum la răcit pentru plugari, iar feliile mari de pîine şi brînza sînt puse pe masă; în şcoli şi în conace clopoţelul anunţă masa, iar tainul şcolarului este iute mistuit; oaspeţii bogatului sînt acum la reverenţe şi la „vă mulţumesc”; iar sărmanul este omenit cu „Bine ai venit, Domnul cu tine”; copilul de casă stă pregătit cu cuţitul şi tocătorul lui pentru tăiatul cărnii, dar carnea se va răci aproape de tot pînă cînd mesenii ajung să se-nvoiască cu locurile lor; bucătarul goleşte bucătăria şi chelarul cămara, iar servitorii sînt gata să aducă mîncarea; copiilor li se cere să spună rugăciunea de dinaintea mesei, iar făpturile gingaşe mai mult se uită decît mănîncă; porţile trebuie încuiate din cauza milogilor, iar cîntăreţii sînt poftiţi să cînte; cel hîtru spune o snoavă, iar bărbatul flămînd le dă fălcilor de lucru. Pe scurt, ca să închei şi-acest tablou, socotesc că ceasul al unsprezecelea este plăcerea mîncăului şi tihna truditorului. Vă las cu bine.

Ceasul al doisprezecelea

A venit şi ora doisprezece, soarele a ajuns la namiază, acum este crucea zilei; primul fel de mîncare este adus, iar al doilea îi urmează neîntîrziat; blidele au fost golite, iar cele curate sînt pregătite pentru felul următor; se strigă după vin, iar cine nu aşteaptă să-i vină rîndul este ocărît; vorba face ca timpul să treacă lesne, însă cînd burţile sînt pline, dialogul lîncezeşte şi plictiseşte; dar iată fructele şi brînza: spune „Mulţumescu-ţi Ţie Doamne!”, şi pe aici ţi-e drumul! Acum în piaţă nu mai e nici o scofală, la locul de schimb nu mai e nimeni, advocaţii sînt la masă, iar slujitorii ducelui Humphrey îşi fac plimbarea prin piaţa de la Sf. Pavel; [2] prăvăliaşii îşi supraveghează prăvălia cît timp ajutoarele lor merg la masă; drumeţul cere nota, iar apoi se duce în grajd să vadă dacă calul lui mănîncă cum trebuie; plugarul este acum la fundul străchinii, iar zilierul scormoneşte prin sac sperînd că mai găseşte ceva mîncare; fiarele cîmpului se odihnesc după ce au înfulecat, iar păsările cerului se hîrjonesc prin tufişuri; mielul stă la supt, în timp ce oaia rumegă îndelung, iar iepurele de casă [rabbit] mai aruncă o căutătură din cînd în cînd din vizuina lui; nu departe, iepurele de cîmp [hare] şade visător, în timp ce cîinii stau în aşteptarea unui os de la masă. Ca să nu o mai lungesc, pentru toate cîte le văd aici, zic aşa: socotesc că această oră este desfătarea burţii şi dezgustul sufletului [spirit]. Vă las cu bine.

Miezul nopţii

Acum soarele s-a închis în odaia lui de culcare, ferestrele cerului sînt trase, liniştea şi întunericul au plecat să cutreiere întreg pămîntul, iar timpului i se cere să contribuie la cele mai netrebnice dintre fapte; dar pentru că virtutea nu poate fi decît ea însăşi, ea nu oboseşte în aducerea binefacerilor, pe cînd sufletele cele mai bune se îngrijesc de odihna trupului; visele şi nălucirile le chinuie pe sufletele tulburate, în timp ce firea se mîngîie în nădejdea dimineţii; trupul zace acum ca un butuc, pe cînd somnul, lauda tihnei, potoleşte simţurile somnoroşilor; mădularele ostenite se liniştesc acum din mişcarea lor, iar minţile iubitorilor de învăţătură îşi părăsesc lucrarea lor; patul se face acum un chip al mormîntului, iar rugăciunea credincioşilor fereşte de stricăciune drumul spre Împărăţia Cerurilor; îndrăgostiţii se îmbrăţişează acum într-o mulţumire comună, iar minţile curate nu primesc gînduri spurcate; tîlharii, lupii şi vulpile acum se reped la prada lor, dar nişte încuietori zdravene şi luarea aminte vor împiedica multe răutăţi; iar cel care se încrede în Dumnezeu va fi nevătămat de Diavol. Vă las cu bine.

Încheiere

Închei aşadar, căci s-a făcut tîrziu, iar picoteala cîte unui ochi îngreunat mă face să mă tem că aş putea să cad de nerod, profitînd exagerat de răbdarea domniilor voastre pînă mîine; nădăjduind însă că nu-mi veţi judeca prea aspru lucrarea mea închipuită, doresc ca în scurtă vreme să vă bucur auzul cu un subiect mai bun decît acesta; pînă atunci, mă voi ruga pentru bunăstarea voastră. Închei deci cu vorba englezească: „Dumnezeu să vă dăruiască o noapte bună”.

Te-nseninează;
Acum serbarea noastră s-a sfîrşit. Actorii,
Ţi-am spus, au fost, toţi, duhuri, şi-n văzduh
S-au destrămat cu toţii. Şi întocmai
Ca funigeii viziunii, turnuri
Cu turlele în nori, palate mîndre,
Solemne temple, chiar întreg pămîntul
Cu tot ce-a moştenit, se vor topi
Ca şi alaiul umbrelor acestea
Şi-n urma lor nu vor lăsa o dîră.
Plămadă sîntem precum cea din care
Făcute-s visele; şi scurta viaţă
Înconjurată ni-e de somn.

Furtuna, IV.i. 147-158. [3]
          
 
NOTE:

[1] Nicholas Breton, Fantastickes, 1626, în John Dover Wilson, (ed.), Life in Shakespeare’s England, Penguin Books, 1949, pp. 346-355. Traducere şi note Gheorghe Fedorovici. 

[2] „A lua masa cu ducele Humphrey” însemna, pentru elisabetani, că nu ai bani pentru mîncare. A face o plimbare prin piaţa din dreptul catedralei St. Paul nu era deloc un omagiu adus ducelui de Gloucester, un personaj deosebit de popular din prima jumătate a secolului XV (al cărui mormînt se presupunea în mod fals că se afla în incinta catedralei), ci recunoaşterea faptului că îţi căutai de lucru, zona catedralei fiind un loc de oferte de lucru pentru muncitorii necalificaţi. Cf. Graham Parry, The Trophies of Time: English Antiquarians of the Seventeenth Century, Oxford University Press, 2007, pp. 212-213.

[3] Traducere de Leon D. Leviţchi, în Shakespeare, Opere complete, vol. 8, Editura Univers, Bucureşti, 1990.