sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Die Grosse Stille: de la filmul mut la liniştea grăitoare


Postez aici nişte fragmente dintr-un interviu cu Philip Gröning, realizatorul documentarului despre călugării cartuzieni întitulat Die Grosse Stille. Profit de ocazie pentru a corecta o afirmaţie făcută în postarea precedentă (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/01/lumea-lui-acelasi-si-lumea-lui-altfel.html), unde am presupus, fără să cunosc detaliile filmării, că filmul a fost realizat de o echipă. Din interviul cu Philip Gröning, am aflat însă că filmul a fost realizat doar de el singur. Textul integral al interviului se găseşte la adresa http://lumea.catholica.ro/2006/04/die-grosse-stille-filmul-ce-vorbeste-despre-tacere/ 



Die Grosse Stille – filmul ce vorbeşte despre tăcere

Interviu cu Philip Gröning, scenarist, producător, regizor, cameraman, editor sunet, editor film al filmului “Die Grosse Stille” (Marea tăcere)
Traducere: Oana Capan
Sursa: diegrossestille.de

La început am încercat să îi conving pe călugării ce se opuneau filmului meu că ceea ce fac ar putea să fie o publicitate extraordinară pentru ei. O idee complet absurdă pentru cartusieni. Ei nu au nevoie de publicitate. Nici unul dintre ei nu se îngrijorează de supravieţuirea ordinului. Există de aproape o mie de ani. Dacă Dumnezeu ar vrea ca mâine să îi sfârşească existenţa, atunci aşa să fie.

Călugării caută să îşi aprofundeze modul în care înţeleg lumea. Nu pot decât să sper că spectatorii vor experimenta măcar în parte aceasta. Dar evident, aşa ceva nu poate avea loc dacă eu le ofer imediat explicaţii pentru ceea ce văd. Mi s-a părut evident că acesta va fi un film despre a vedea şi a asculta. Este un film tăcut, dar nu un film mut. Coloana sonoră este impresionantă. Începi să auzi diferit lucrurile în mănăstire. Şi să vezi lucrurile diferit. Prin tăcere, lucrurile devin parteneri.

Filmul meu nu are răspuns la toate întrebările. Dacă este interesat, spectatorul poate merge apoi pe internet şi după câteva căutări să găsească răspunsul. Astăzi există cu adevărat un fluviu de informaţii. Ce lipseşte este sensul lucrurilor. Filmul meu se vrea unul despre spectator, despre modul în care percepe el lucrurile, despre modul în care gândeşte el. Spectatorul trebuie să se concentreze asupra lui însuşi. De asemenea, este un film despre contemplaţie. Să ne gândim că în medie călugării de aici petrec 65 de ani în mănăstire. 65 de ani în care fac acelaşi lucru zi după zi. Nu pot să îi explic spectatorului sensul acestei repetiţii, dar el îşi poate face o idee din film.

- În unele scene călugării se comportă într-un fel copilăresc.

- Desigur. Este de exemplu scena în care alunecă pe panta muntelui şi aruncă cu zăpadă unii în alţii. Să nu uităm ce oameni atletici sunt. M-au ajutat să îmi duc echipamentul pe munte atunci când eu nu mai puteam. Mi-am pus întrebarea: ce se întâmplă cu contactul fizic într-o mănăstire? Este totuşi o componentă importantă a vieţii umane. De aceea am introdus scenele cu bărbieritul, tunsul, sau când un călugăr îl unge pe altul cu alifie.

Nu am făcut un film despre ordin, ci despre cum este să fii călugăr.