sâmbătă, 13 octombrie 2012

Publicitate




După cum am aflat de la un prieten, autorul asemănărilor şi deosebirilor dintre preoţii şi medicii din România amendate în postarea precedentă (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2012/10/moartea-taxele-si-viata-vesnica.html) este dl Lucian Mîndruţă (http://www.adevarul.ro/financiar/media/Lucian-Mandruta-Biserica-Ortodoxa-Preotii_0_781721995.html#), cunoscut om de televiziune şi colaborator constant al publicaţiei Dilema veche.
Desigur, textul ar fi circulat indiferent de autorul lui; mesajul este tipic pentru mentalitatea de genul „cred în felul meu”, sensibilă de regulă faţă de teoriile conspiraţiei şi (cu atît mai) disponibilă pentru expertize extrasenzoriale şi paraistorice (adică contrare bunului simţ).
Însă faptul că textul aparţine cuiva care recunoaşte sincer că „nu vrea să i se dea dreptate, dar vrea să se vorbească despre speech-ul său în pauza de cafea” (http://www.adevarul.ro/life/vedete/Lucian_Mandruta-_-Primii_bani_i-am_castigat_ca_electrician_0_295770797.html), spune ceva şi despre om, şi despre audienţă. Pentru că sunt trei situaţii cînd nu contează dacă ţi se dă dreptate: cînd adevărul nu contează pentru tine, cînd adevărul nu contează pentru ceilalţi şi cînd adevărul nu contează pentru nimeni. Am motive să cred că adevărul nu contează prea mult pentru un om care îşi explică ateismul invocînd filmul Viaţa lui Brian.[1]  Dacă un astfel de om e luat în serios, aceasta poate să sugereze că, în România, lumea se află într-o pauză prelungită. O pauză publicitară, al cărei rost este acela de a da conţinut emisiunilor de publicitate (indiferent de profilul lor: emisiuni de cultură sau de comentarii politice) pe care le încadrează. Un număr de circ produs de iluzionistul de serviciu din platou, un joc la care toată lumea doreşte să participe.
Dar dacă adevărul nu contează, nici realitatea nu contează:

România are un deficit uriaş de normalitate pentru că are, în premisele de la care porneşte, un deficit uriaş de realitate. O falsă abordare a realităţii duce la o falsă normalitate: la figuranţi, decoruri şi vedete. Practic, România e un uriaş studio de televiziune dedesubtul căruia se află un azil de noapte. Cei din studio se uită la cei din azilul de noapte nu ca la oameni, ci ca la o „masă biologică,” ca la o „populaţie” bună de manipulat, supt şi sacrificat. Cei din azilul de noapte îi privesc pe cei din studio nu ca pe oameni, ci ca pe „vedete,” ca pe nişte icoane, ca pe nişte idealuri pe care le poţi atinge dacă joci după regulile jocului. Din toată această dinamică, realitatea umană, rostul şi scopul nostru în lume au dispărut sub lozincile „înţelepciunii” („de, fă şi tu ce ţi se cere, adaptează-te”) sau ale „civilizării” politic corecte.”[2]

Dacă realitatea nu contează, eşti liber să vezi asemănări în deosebiri. Poţi confunda iluzia cu realitatea, îl poţi identifica pe Brian cu Hristos. Dar tocmai pentru că Magii l-au găsit pe Mesia, iluzioniştii continuă să ne trimită la adrese greşite. Atît încercările lor, cît şi aprobarea cu care sunt primite de cei din jur sunt simbolice pentru lupta lor împotriva realităţii, vorba unui personaj din film.

Note:

[1] „Nu vreau sa vorbească nimeni despre mine. Prefer să o fac eu. Si oricum nu cred că e un subiect aşa de interesant. Dar, dacă insişti, ar merge „Life of  Brian" - o parodie despre viaţa lui Iisus. Asta spune ceva important: n-am zei, nici imaginari, nici în viaţă.” (http://www.adevarul.ro/life/vedete/Lucian_Mandruta-_-Primii_bani_i-am_castigat_ca_electrician_0_295770797.html) Personal, nu cred că filmul îl parodiază pe Hristos, ci mai degrabă ironizează religiozitatea superficială şi ipocrizia umană în genere, a ateilor şi a credincioşilor în egală măsură. Brian probabil că l-ar fi urmat pe Hristos, intrigat de apariţia singurului om normal din jurul său.

[2]    Mircea Platon, „Normalitatea ca o pradă”, Măsura vremii, p. 46. http://archive.org/details/MasuraVremiiIndemnLaNormalitate