joi, 22 august 2013

O lume de castori



Bidonul din tablă, un fel de cazan semicilindric cu capac şi robinet pe care-l foloseam la ţară pentru spălat pe mâini, a început de la o vreme să picure tot mai tare, încât până la urmă am fost nevoit să renunţ la el. Întâmplarea mi-a amintit momente din copilărie, când ne turnam apă cu cana pe rând, unii altora, mici şi mari: de pe mâini, apa uda treapta de piatră şi apoi se scurgea în pământ, înviorând puţin aerul cald de la intrare. Sentimentul nu era doar acela că ne spălam împreună, ci, mai ales, că ne spălam unii pe alţii.
Bidonul de tablă a apărut târziu, după ce munca şi joaca au dispărut deopotrivă din universul casei mele bătrâneşti. Nu mai era cine să-ţi toarne apă, aşa că bidonul, cu robinetul lui, şi-a arătat din plin utilitatea. Ustensilele sunt utile, iar noi considerăm o binecuvântare viaţa într-o lume funcţională. Funcţionalitatea a înlocuit însă ordinea slujirii, până acolo încât slujirea însăşi este percepută drept o categorie a funcţionalităţii. Am uitat că ustensilul prelungeşte mâna omului. Şi astfel, nu mai avem nevoie de mână decât pentru a ne bucura de funcţionalitatea ustensilului. Mâna s-a redus la un mijloc de apucare a ustensilului. Mâna ne-a devenit ustensil, iar ustensilul, mână.
Povestea asta mi-a amintit de un film pe care l-am văzut cu mai bine de un an în urmă, The Beaver (Castorul) http://www.imdb.com/title/tt1321860/. La vremea respectivă am perceput filmul ca pe o ilustrare literală a îndemnului evanghelic „Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă” (Matei 5:30). Am rămas cu aceeaşi impresie, doar că trecerea bidonului prin istoria casei de la ţară a imprimat înţelegerii mele acel vernis de concret care permite ca imaginile să poată fi atinse, purtate ori doar păstrate vreme îndelungată.
Mâna care te sminteşte e mâna care înlocuieşte mâna. E mâna, mai precis, care înlocuieşte mâna celuilalt. Prezenţa celuilalt. Minunata lume nouă este o lume care nu mai are nevoie de lume. Este o lume de castori.