marți, 10 martie 2015

Lecturaţi, metabolizaţi, slăviţi!



Am aflat astăzi, întâmplător, de apariţia celui de-al doilea volum de apologetică ortodoxă (http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/apologetica-inseamna-marturisire). Până când voi reuşi să-l citesc, reţin deocamdată evenimentul, precum şi observaţiile unuia dintre autori, care e de părere că „studentul trebuie să fie încurajat la lecturarea literaturii ştiinţifice ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei“ şi că „omul are nevoie de un sens pentru a metaboliza datele ştiinţei [...]” (subl. mea, G. F.). Lăsând stilistica formulării deoparte, destul de neprietenoasă cu persoanele obişnuite mai degrabă să citească, pur şi simplu, ori să reflecteze la datele ştiinţei în loc să le „metabolizeze”, observaţiile sunt neaşteptate pentru orice creştin deprins să dea slavă lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei citind mai degrabă psalmii, un poem, sau privind pur şi simplu în jurul său.
Nu vreau să spun că ştiinţa te face insensibil la frumuseţea creaţiei. Dar nu sunt deloc sigur că Dennett, Dawkins, Hawking sau Shermer (http://www.humanitas.ro/humanitas/de-ce-e-darwin-important) se grăbesc să te aducă la picioarele lui Dumnezeu pentru a-i mulţumi pentru creaţie. Din simplul motiv că pentru savanţii de tipul acesta nu există creaţie. Ci doar univers sau, chiar mai comod, multivers. Care împiedică orice lectură pentru că respinge orice sens.