luni, 29 februarie 2016

Diorama (II)



Dacă în dioramele organizate de BOR ar fi incluse și figuri călăuzitoare, nu doar personaje de succes, ar exista șanse ca vizitatorii să se trezească la realitate, asemenea băiatului care l-a întîlnit pe indianul Tonto în filmul Lone Ranger (http://www.imdb.com/title/tt1210819/):  

So, the windigo. Nature out of balance. The masked man. It's just a story, right? I mean, I know he's not real. Was he?”
„Up to you, kemosabe.”



Dar în vitrinele constituite de canalele ei media, BOR preferă să expună poveștile de succes: poveștile românilor realizați din străinătate, de pildă, sunt promovate de Radio Trinitas într-un mod iresponsabil care nu ia niciodată în considerare prețul pe care un mic număr de oameni l-a plătit pentru acest succes și cu atît mai puțin nereușita majorității. Cum ar spune Tonto, „bad trade!”
Oamenii care se trezesc la realitate tind să plece acasă, precum Will, băiatul din film. Dar dacă toată lumea pleacă acasă, cine mai rămîne în tren, fie el încărcat cu arginți sau cu „viziune”, cu ideea progresului? Cine-ar mai vrea să urce în el? Ce sens ar mai avea un astfel de tren? Și atunci cum rămîne cu progresul?
Este bine că BOR s-a apucat de eliberarea romilor, un proces de durată, din cîte se pare (http://basilica.ro/minoritatea-romilor-de-la-robie-la-libertate-si-sperana-111962.html, vezi și https://alexandruracu.wordpress.com/2016/02/24/robia-romilor-si-imperialismul-moral-american/). Păcat doar că s-a oprit acolo. Se prea poate ca în Hristos să nu mai fie rob și liber, se prea poate că fiecare credincios să fie mădular al trupului lui Hristos. BOR nu are nici o problemă cu asta, cîtă vreme toată lumea rămîne sluga cuiva.
Auzind că Will trebuie să plece acasă, Tonto răspunde mirat: „Acasă?” 
Mai există un acasă? Și dacă există, mai poți ajunge la el? Poate, dacă ai o mască. Pentru ca în felul acesta să nu se afle că, de fapt, ești încă viu.