În cadrul unei manifestări organizată cu mai bine
de zece ani în urmă de Facultatea de Teologie Ortodoxă din București în
amintirea părintelui Stăniloae, s-a întîmplat ca Patriarhul Daniel, pe atunci
încă mitropolit al Moldovei, să le spună celor prezenți bancul cu protopopul și
Stăniloae. Din cîte îmi amintesc, povestea suna după cum urmează: un preot,
indignat că părintele Stăniloae îi refuzase teza de doctorat, insistă, invocînd argumentul
suprem: „Părinte profesor, să știți că eu am făcut și gard în jurul bisericii!”
„Se poate,” răspunde părintele Stăniloae, „dar pentru asta ai fost făcut
protopop. Ca să primești titlul de doctor în teologie, ai nevoie de mai
mult.”
La vremea aceea am crezut că era un fel de
anecdotă moralizatoare. Mi-a trebuit ceva timp ca să înțeleg că, de
fapt, istorioara nu era un banc. Și nici nu avea o morală ascunsă în ea. Era un
apel, sau un îndemn.
Astăzi, BOR are toate gardurile de care are nevoie
și toți doctorii în teologie care să le apere.
Ceea ce nu-i neapărat un lucru rău. Bisericilor nu le strică un gard. Decît în măsura în care gardul înseamnă tot ce a mai rămas dintr-o scară. Ce altceva este un gard, dacă nu o scară culcată?
