joi, 3 martie 2016

Dreptul omului de a fi om


Nu te poți bucura de drepturile omului cîtă vreme ești doar femeie, nu și bărbat (vezi articolul „Femei în știință” din Cațavencii, nr. 9, 2-8 martie 2016, p. 18 http://www.catavencii.ro/femei-in-stiinta/), cîtă vreme ești incult (http://www.catavencii.ro/manolescu-valorile-si-umanitatea/), sau cîtă vreme ești un copil nimerit în mod tragic în drumul unui preot pedofil (http://www.catavencii.ro/toti-oamenii-pedofilului/). Nu te poți bucura de drepturile omului cîtă vreme nu ești om.
Dar ce este un om? Cu asta ar fi trebuit să înceapă Decarația universală a drepturilor omului, cred. Poate că acesta este motivul pentru care o categorie importantă de oameni, precum pruncii nenăscuți, sunt lipsiți de orice drept. Nu sunt oameni. Așa cum nu erau nici femeile pînă de curînd (dar cum au reușit, pînă la urmă?), nici inculții și nici copiii. Să fii om, fiul meu, înseamnă să știi cum să te folosești de Kipling, înseamnă să fii un bărbat, destul de instruit pentru a putea pătrunde în laboratoarele și centrele de studii care promit cariere rapide și sigure, chiar dacă pe seama anonimatului unor colege, înseamnă să știi cum să-ți reperezi onoarea pe seama oamenilor simpli, ori să-ți satisfaci nevoia de inocență distrugînd-o de fiecare dată cînd ai ocazia. Să fii om înseamnă să fii un umanist.
Ce fel de umanist? Există un umanism creștin, un umanism păgîn, unul ateu și încă unul, singurul care pare că a prins rădăcină în România, umanismul inuman. Potrivit umanismului inuman, toți oamenii se pot bucura de drepturi, cîtă vreme sunt oameni, adică bărbați albi prosperi și puternici din rasa albă. Este singurul umanism care în numele drepturilor omului alb (acel wasp din care este formată clasa superioară, upper-middle class), îi refuză omului dreptului de a fi om.
Nu orice cultură este cultură a Duhului. Cultura Duhului este cultura inimii zdrobite. Cultura își merită numele doar atunci cînd este o cultură a inimii. Atunci cînd „mahalaua ineptă” este alungată din rîndul oamenilor, Duhul pleacă odată cu ea. Pentru că Duhul suflă unde voiește El, nu pe unde răsuflă bula elitei.