miercuri, 30 martie 2016

Marile speranțe



„As one of the Western Hemisphere’s last communist strongmen begins to ever so slightly lower the barriers for reporters, his free-market neighbors, led by the ultimate capitalist, increasingly herd them into quarantine.” (http://www.nytimes.com/2016/03/28/business/media/victory-lap-and-wink-as-obama-and-raul-castro-meet.html?_r=0) („În timp ce unul dintre ultimii lideri comuniști influenți din emisfera vestică începe să înlăture oricît de puțin obstacolele din fața reporterilor, vecinii lui din lumea pieței libere, conduși de capitalistul suprem, îi mînă tot mai puternic pe reporteri în carantină”).
Dar „capitalistul suprem” nu s-a dus în Cuba pentru a contribui la libertatea presei, ci pentru a propune libertatea pieței. O piață liberă nu are nevoie de o presă liberă. Pentru că o presă liberă ar putea dezvălui constrîngerile, presiunile şi chiar crimele cerute de o piață liberă. O piață nu e liberă decît dacă se descotoroseşte de orice ar împiedica-o să fie „liberă”, adică afacerea personală a celui care face jocurile.  „Totul nu-i decît o afacere,” a fost mesajul literal al lui Obama în Cuba. [1] „Totul e personal”, a recunoscut Fidel Castro ca de la dictator la dictator, iritat de limbajul codificat al americanului. Diferența dintre cei doi este că Fidel vrea să rămînă liber.

Notă: