duminică, 3 aprilie 2016

Mitică hermeneut



Locuiesc pe o stradă cu sens unic, fapt semnalizat corespunzător, la ambele ei capete. Dar asta nu-i împiedică decît pe foarte puțini șoferi să intre pe contra-sens. Chiar zilele trecute cineva a blocat cîțiva șoferi care circulau normal. Cel intrat pe contra-sens aștepta ca cele șase sau șapte mașini să-i facă loc, lucru care ar fi fost posibil, doar că ar fi durat ceva. După cîteva minute de așteptare și claxonare reciprocă, unul dintre șoferii blocați a înțeles că cel aflat pe contra-sens nu va elibera strada, așa că l-a atenționat: „Băi, vezi că ești pe sens invers!” La care șoferul apelat a răspuns nervos: „Da, mă, și ce?”
Ai zice că asta e o chestie tare.
Eu știu una și mai tare.
Dumnezeu s-a făcut om. Iar lumea îi spune:
— Da, mă, și ce?
Dar nu asta e chestia cea mai tare, și nici faptul că lumea reține doar cazul șoferului aflat pe contra-sens, ignorînd faptul că ea însăși se află deja pe un contra-sens mult mai periculos. Chestia cea mai tare e că cei care-i spun lui Hristos „Da, mă, și ce?” se cred și sînt considerați creștini. De pildă, în România există un influent personaj care se consideră și este considerat creștin (ortodox, sic!) în ciuda faptului că relativizează Întruparea refuzîndu-i, printr-o raportare inclusivistă la celelalte religii, caracterul excepțional.
Chestia cea mai tare e că cei care se află pe contra-sens nu mai răspund prin „Da, mă, și ce?” celor, tot mai puțini, care vin pe sens unic. Ci că le strigă acestora să se dea la o parte, pentru că sensul unic depinde de cine-l interpretează.
În mod nedrept, șoferii din întîmplarea evocată la început l-au considerat nesimțit, lipsit de „common sense” adică, pe cel care-i blocase, venind pe sensul interzis. Nimic mai fals! Omul nu era nesimțit, ci era un exeget, un hermeneut, un specialist în tîlcuirea parabolelor.
Al dracului, nenea Mitică!