miercuri, 25 mai 2016

Pămîntul înșelat



Hélène Grimaud face o legătură directă între dispariția agricultorului și ruinarea planetei: astăzi am rămas doar cu exploatatorii agricoli (Hélène Grimaud, Întoarcere la Salem, Polirom, 2015, p. 104). Agricultorul seamănă grîu în nădejdea că va ieși grîu; exploatatorul agricol seamănă grîu în nădejdea că vor ieși bani (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21018641-monteagro-invest-anul-acesta-cei-care-pus-grau-nu-vor-castiga-foarte-multi-bani.htm).
Exploatatorul agricol nu a apărut din senin, în urma unei ploi acide; a fost cultivat de exploatatorul cultural și de cel creștin, aceste specii invazive care au fost plantate după 1990 în pămîntul nostru bun. Țăranul se va întoarce la noi, și oriunde în lume, doar după ce vor reapărea oamenii de cultură și cei ai culturii Duhului, nevoiți, din cauza exploatatorilor de toate felurile, să-l poarte pe țăran în oale de lut (http://adevarul.ro/locale/galati/misterul-celui-mai-bizar-cimitir-romania-ingropate-sute-capatani-umane-puse-n-oale-lut-1_57431bfd5ab6550cb8381b87/index.html?ref=yfp), căutînd un loc bun și sigur unde să-l semene. 
Iar dacă pămîntul bun este ocupat de exploatatori, nu ne mai rămîne decît să semănăm în pămîntul pietros de lîngă drum, între spini.