Părintele Ioan de la Schitul Rarăului se bucură de
o solidă reputaţie duhovnicească printre ortodocşii români, fapt care îmi
îngreunează încercarea de a-l corecta într-o privinţă de importanţă deosebită. Dar
frica de cea de-a 24-a vămi mă împiedică să tac. Este vorba despre vama a
douăzeci şi doua a văzduhului, pe care părintele Ioan o atribuie, din neatenţie
probabil, celor „care se împodobesc”. [1] Potrivit
vechilor surse bizantine însă, aceasta ar fi de fapt vama a nouăsprezecea, vama
22 fiind rezervată celor care poartă şapca cu cozorocul la ceafă. Din fericire,
pentru a nu produce tulburare în Biserică, tema nu a fost discutată la sinodul
pan-ortodox recent.
Notă:
[1] “Şi omul când moare trece prin douăzeci şi patru de vămi. Uite, este o
vamă specială, lăsată de Dumnezeu, pentru cei ce se împodobesc, ca să fie
opriţi şi pedepsiţi. Vama douăzeci şi doi. Cu cât vama e mai înaltă şi mai
depărtată, cu atâta iadul este mai profund şi mai groaznic. De neînchipuit!
Groaznic! Şi, vedeţi, urmează vama a douăzeci şi treia, a tutunului. Cei care
nu lasă fumatul se duc în Iad. Şi apoi vama Dreptei Credinţe, prin care intră
numai ortodocşii. Nu catolici, nu protestanţi, nu mahomedani, nu iudei, nu
anglicani sau mai ştiu eu ce. Ortodocşi. Dreapta Credinţă.” http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-monahilor/lumea-monahilor-nr-80-februarie-2014/parintele-ioan-de-la-sihastria-raraului-de-marius-ianus/
