joi, 10 noiembrie 2016

Societatea întredeschisă și biserica ei



Într-o postare recentă, Alexandru Racu subliniază impostura „societății civile” românești, incapabilă să treacă testul definiției de dicționar: „totalitatea organizațiilor și instituțiilor independente de guvern care manifestă interesele și voința cetățenilor” (https://alexandruracu.wordpress.com/2016/11/08/societate-civila/). O observație demonstrabilă, la rigoare, cu „fapte, contracte și facturi” (http://www.catavencii.ro/soros-luat-teapa/). Nu împărtășesc încrederea autorilor din Cațavencii în privința „autonomizării” generației Soros. Că rețeaua identificată ca „societate civilă” nu reprezintă societatea românească decît într-un mod ideal, ideal care nu are nici o legătură cu realitatea românească, este evident. Dar mă-ndoiesc că această lume s-ar putea desprinde de părinții ei fondatori, cum afirmă cațavencii în articolul menționat mai sus:

„Pe termen scurt, ceea ce a făcut Soros a avut aparența unui mecenat social admirabil, care și-a propus să grăbească procesul de însănătoșire a societăților ieșite din comunism. Pe termen lung, însă, rețeaua alimentată 26 de ani cu sume considerabile a căpătat conștiință și scopuri proprii. Fără discuție că un miliardar ca Soros n-a exclus obținerea unei anumite influențe în societățile în care a pompat fonduri, dar aceste influențe s-au manifestat destul de timid. În schimb, rețeaua care s-a hrănit din facturile lui a început să vizeze puterea la modul direct.”

Dimpotrivă, este posibil ca proiectul lui Soros să fi reușit: departe de a reprezenta un efect secundar, vizarea și asumarea directă a puterii de o elită „deschisă”, tehnocrată și multifuncțională putea să constituie de la bun început obiectivul principal, chiar dacă pe termen lung, al unora dintre operele „caritabile” ale unor oameni și instituții occidentale. Cu alte cuvinte, activitatea de mecenat nu a fost de multe ori decît o investiție la fel de pragmatică ca cea aplicată retehnologizării unei fabrici românești oarecare.
De 26 de ani s-au băgat bani și idei nu neapărat pentru a scoate bani și idei, ci doar pentru a le ține în circulație. Ce-i drept, în măsura în care banii pot produce (sprijinind, promovînd) idei, și ideile, mai ales cele făcute din bani, produc bani. Integrate circuitului stațiilor de reciclare constituite de editurile și think-tank-urile din mainstream, ideile consolidate cu armătura unei libertăți împletită ideologic și orientată strategic pot chiar lăsa impresia că produc idei veritabile. Dar tocmai acest proces constrînge „societatea civilă” românească să rămînă fidelă principiilor ei de bază, anulînd astfel posibilitatea unei desprinderi de sursa intelectuală originară, respectiv de tema „societății deschise”, oricît de independentă ar fi devenit ea față de finanțările externe. Societatea civilă românească este tot atît de civilă ca orice mercenar de aiurea: ambii acționează în haine civile.
Asta nu înseamnă că societatea civilă nu s-ar putea bucura și de sprijinul oamenilor în uniformă, indiferent de costumul pe care-l poartă. Unii, costume italienești, alții, veșminte arhierești, precum în ceremonia de decorare a lui Dîncu și Hellvig cu Ordinul „Sf. Ap. Andrei”, respectiv cu Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (http://www.catavencii.ro/dancu-si-hellvig-oamenii-lui-dumnezeu/).  Distanța, dacă nu opoziția societății civile în raport cu realitatea românească corespunde într-un mod  nefericit, dar semnificativ distanței crescînde a BOR față de propria natură, distanță pe care BOR o produce prin gesturi care celebrează fondurile acordate de la buget cu recunoștința emoționată a manelistului copleșit de sumele primite în toiul unei nunți de interlopi.
Pe Crucea căutată și descoperită datorită Sfintei Elena, Constantin a întemeiat un imperiu creștin. Pe aceeași Cruce ar fi trebuit să stea și Catedrala Mîntuirii. Din cîte se pare însă, ea stă mai ales pe banii acordați de la buget de diverși indivizi încadrabili în generația Soros.
Nu avem o societate deschisă nu doar pentru că nu avem o societate civilă, ci mai ales pentru că nu avem o Biserică deschisă. Și una, și alta sînt doar întredeschise, destul pentru ca adevărul să poată fi spus, dar insuficient pentru ca el să însemne vreodată ceva. 
Nu, Soros nu a rămas pe dinafară, cum se grăbesc cațavencii să creadă. El și alții ca el, știuți sau neștiuți, sînt înăuntru și peste tot: în forum, în Piață, în Universitate, în Parlament, în Catedrală. În așa fel încît de fiecare dată cînd doi sau trei vorbim despre adevăr, ei sînt în mijlocul nostru.