marți, 19 septembrie 2017

Țară, țară vrem ostași!



L-au pus părinte ca să nu fie părinte, stareț ca să nu fie stareț, profesor ca să nu fie profesor, doctor ca să fie altceva, om ca să nu fie deloc.
Cineva mă-ntreabă: „Ce faci, măi omule? Ai niște bani?”
„Am!”, răspund.
Altcineva mă-ntreabă: „Ce faci, mă omule? Ai niște zile?”
„Am!”, răspund.
„Am”, îi spun pisicii care-mi cere lapte. „Am”, îi spun mamei care-mi cere ceva bun fără să știe cine sunt.
„Am”, îi spun fiului care mă-ntreabă dacă am ceva pentru el, chiar dacă știe că nu am ceva nici pentru mine.
„Am”, le spun celor care-mi cer ideea, care vor să știe dacă am o idee a mea.
„Ce faci, măi omule?”, mă-ntreabă Dumnezeu. „Ai un om pentru Mine?”
„Pe cine vrei, Doamne?”
„Pe tine!”
„N-am, Doamne!”, răspund. „M-au pus ostaș ca să nu fiu ostaș într-o țară a nimănui.”

luni, 18 septembrie 2017

Parabola Părintelui risipitor



(Pastișă după „Haina mai mult e privită decît persoana cinstită”, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, https://bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Anton%20Pann%20-%20Nazdravaniile%20lui%20Nastratin%20Hogea.pdf, vezi și versiunea din interpretarea memorabilă a lui Florian Pittiș, https://www.youtube.com/watch?v=SKK6ManVRv0)  

A fost odată ca niciodată, și mai ales în zilele din urmă, un părinte duhovnic. Părintele era – și încă mai este – un părinte mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea. Oricui i se adresa ca unui părinte duhovnic mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea îi răspundea pe măsură, cu bunăvoință, cu priviri adînci și grele, cu vorbe alese, înțelese și subînțelese. Nu și celor care îi vorbeau simplu, ca unui părinte. Pentru că nu-i poți vorbi unui părinte ales ca părintelui tău, ci doar ca părintelui unui ales.
Poate că lucrurile stăteau așa pentru că părintelui ales îi plăceau oamenii aleși. Precum dl Andrei Pleșu, de pildă. Într-adevăr, cum altfel ar fi putut ajunge el, un om simplu, de la țară, lipsit de cultură și de educație, un părinte atît de ales?
În orice caz, auzind de acest grozav părinte, Nastratin Hogea se duse la el, ca sărac și neales îmbrăcat. Nastratin nu auzise de Andrei Scrima, și nici măcar de Dalai Lama. Știa doar de Hristos. Din păcate pentru Nastratin, dar mai ales pentru Hristos, și Hristos fusese cam sărac, biet îmbrăcat. Ce-i drept, se numise Alesul/Unsul, dar tocmai din această nepotrivire i se trase și trista pătimire.
Văzîndu-l pe Nastratin, Părintele îl primi, dar, fără a-l cinsti, îl puse iute în colțul mesei de gios. Nastratin văzînd aceasta în grabă alergă și pe al său prieten, cu rubrică în Dilema veche și autor publicat de Humanitas, îl rugă să-l sune pe părintele mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea, ca să-i spună că și el, Nastratin Hogea, este un om mare, ales, cu vorbire adîncă și privire grea, după cum i-o arătă și haina de postav roșu, de foc. Care nici măcar nu era a lui, ci a Fratelui.
Cînd pe Nastratin iarăși îl văzu, părintele se bucură cu bucurie aleasă, adîncă și grea, și cu mare cinste întîmpinîndu-l, astfel îi grăi: „Poftim, poftim, fiul meu ales, vino chiar în fruntea mesei; ține inelul și haina ta cea dintîi și gustă din vițelul cel gras, rezervat doar oamenilor aleși, ca noi doi și alți vulpoi de același soi. Dacă, în schimb, preferi caviar pe felii de mandarină, iată-le acolo. Uneori, oamenii aleși te fac să te crucești.”
Dar Nastratin, văzînd aceasta, începu a-și băga fața-n blide și a spune porcării: „Poftim, poftim față, poftim prosopon, mănîncă ce-i mai gras, căci văz că toți privesc la ce-i ales, dar persoana n-o cinstesc.” 
„Pentru ce faci aceasta?” părintele se bîlbîi. „Pentru că văz bine că, deși poftești la cele adînci și grele, te saturi doar cu cele subțiri și rele”, răspunse Nastratin cu jele.

vineri, 15 septembrie 2017

Lumea din mîinile noastre



Jefui-vor la dreapta şi vor rămâne flămânzi; la stânga vor mânca şi nu se vor sătura; fiecare va mânca din carnea aproapelui său.” (Isaia 9:19)

Facem răul pe care-l vrem doar pentru că e răul pe care nu-l vor ceilalți.
Nu facem binele pe care-l vrem decît dacă i-ar putea răni pe ceilalți. Nici binele nostru, nici răul nostru nu sunt cu adevărat ale noastre. Au devenit ale noastre doar după ce am descoperit că sînt opuse binelui și răului celorlalți.
De fapt, nu avem nici un bine și nici un rău. Nu dorim decît să-i împiedicăm pe alții să ne facă rău. Preferăm răul general răului specific.
Așa ajungem să alegem un om bolnav despre care știm că urmează să distrugă economia și țesutul social doar pentru a împiedica un alt om bolnav să distrugă economia și țesutul social.
Alegem un om bolnav pentru că e de dreapta, sau pentru că, dimpotrivă, e de stînga.
Alegem bolnavi afectați de bolile noastre, niciodată oameni sănătoși.
Nu credem în sănătate, pentru că sănătatea nu este nici de dreapta, nici de stînga.

Stînga știe ce face dreapta, dreapta știe ce face stînga, iar noi știm ce face și una, și cealalta: stînga ne ia ceva, iar dreapta ne ia altceva.
Cînd alegem stînga, alegem să nu ni se ia cu dreapta.
Cînd alegem dreapta, alegem să nu ni se ia cu stînga.
Dar oricum am alege, vom fi furați de fiecare dată cu ambele mîini. Pentru că nici stînga nu este mădular al trupului, nici dreapta, ci fiecare îi este mădular celeilalte. Și ele împreună aruncă trupul în gheenă, căci le este mai de folos ca trupul să fie aruncat în gheenă, decît să piară una din ele.  
Stînga te fură pentru binele tuturor, dreapta te fură pentru binele tău.
Stînga fură noaptea, dreapta fură ziua.
Dreapta te educă, stînga te reeducă. Dar cărămida din zid este pusă cu ambele mîini.
Stînga construiește zidul pe lungime, dreapta pe înălțime. Dar măsura zidului este măsura omului. Orice zid pentru om se face din oameni.
Rostul zidului nu este ca să-i închidă pe oameni, ci ca să-i separe: pe cei de dreapta de cei de stînga.
Adică pe toți cei care nu vor binele într-ascuns, ci fie întru stînga, fie întru dreapta.
Pe toți cei care vor să facă binele cu mîna care le pare mai puțin pătată de sînge.